Prima dintre cercetări, intitulată „Preotul și Armata în trecut și astăzi. Necesitate, organizare, slujire”, a fost susținută luni, 28 septembrie 2026, în sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iași, de Florinel-Cristian Brădățan, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Teza urmărește evoluția clerului militar și relația dintre Biserica Ortodoxă Română și Armata Română în secolele al XIX-lea, al XX-lea și al XXI-lea. Cercetarea evidențiază prezența preoților în mijlocul militarilor și rolul lor pastoral în momentele dificile ale istoriei, precum și transformările instituționale prin care a trecut clerul militar.
Un loc important este acordat apariției clerului militar permanent și constituirii Episcopiei Militare de la Alba Iulia, în anul 1921, precum și evoluției acestei instituții în contextul schimbărilor politice și sociale ale secolului al XX-lea.
În cadrul susținerii, prof. univ. dr. pr. Ion Vicovan, îndrumătorul științific, a apreciat că lucrarea constituie o sinteză cuprinzătoare și consistentă, ce îmbogățește literatura teologică și laică.
Comisia a acordat doctorandului titlul de Doctor în Teologie, cu calificativul „Foarte bine”. La finalul ceremoniei, acesta a depus jurământul de fidelitate față de Biserica Ortodoxă în Paraclisul „Ecclesia” al Muzeului Mitropolitan din Iași.
Marți, 29 septembrie, în aceeași sală, au fost susținute alte trei teze de doctorat în domeniul teologiei liturgice. Cea de-a doua cercetare, susținută de părintele Dănuț Băcăuanu, este dedicată sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, analizată în contextul tradiției creștine răsăritene.
Teza urmărește praznicul din patru perspective – istorică, liturgică, teologică și duhovnicească – și își propune să prezinte unitar evoluția cinstirii Nașterii Maicii Domnului și constituirea ansamblului liturgic al sărbătorii.
Cercetarea pornește de la locul Maicii Domnului în teologia ortodoxă și urmărește dezvoltarea cultului marial prin intermediul Scripturii, scrierilor patristice, textelor liturgice, imnografiei și iconografiei. Sunt analizate și surse apocrife, utilizate critic și doar în raport cu elementele receptate de tradiția Bisericii.
Un loc important îl ocupă evoluția sărbătorii în diferite spații ale creștinătății, cu accent asupra Ierusalimului și Constantinopolului, precum și dezvoltarea ulterioară a cultului în alte tradiții creștine.
Teza analizează ansamblul liturgic al praznicului, de la Minei și imnografie până la rânduielile de slujire, Sinaxar și iconologia sărbătorii. Sunt cercetate, de asemenea, temele teologice exprimate în imne și rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii.
Un element de noutate îl constituie comentariul liturgic sistematic al sărbătorii, prin care componentele serviciilor divine sunt puse în legătură cu evoluția istorică și cu învățătura teologică despre Maica Domnului. Concluzia cercetării este că sărbătoarea are o evoluție istorică și liturgică ce poate fi urmărită de-a lungul secolelor și reprezintă o parte importantă a tradiției și spiritualității ortodoxe.
Părintele Dănuț Băcăuanu și-a exprimat recunoștința față de cei care i-au fost alături pe parcursul pregătirii doctorale:
Aduc un gând de recunoștință și mulțumire profesorilor care mi-au fost alături pe tot parcursul academic, în special îndrumătorului tezei, Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Sava, referenților și președintelui comisiei de evaluare. Cu aceeași recunoștință le mulțumesc preotesei Mihaela, soția mea, și copiilor mei, precum și celor trei ierarhi care au binecuvântat înscrierea mea la doctorat. Nu în ultimul rând, aduc mărire și cinstire Maicii Domnului, care m-a ajutat prin mijlocirile sale către Fiul ei, Cel Născut.
O a treia cercetare, susținută de părintele arhidiacon Stelian Gheorghiasa, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iași, aduce în prim-plan contribuția Sfântului Teodor Studitul la dezvoltarea imnografiei bizantine. Teza, intitulată „Sfântul Teodor Studitul – imnograf liturgic”, urmărește o dimensiune mai puțin valorificată a operei celui cunoscut mai ales ca egumen al Mănăstirii Studion, apărător al cultului sfintelor icoane și mărturisitor al Ortodoxiei. Cercetarea pornește de la dezvoltarea imnografiei bizantine și urmărește locul Sfântului Teodor în această tradiție, prin raportare la autori precum Sfântul Roman Melodul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Ioan Damaschin și alți mari imnografi.
Un capitol important este dedicat Mănăstirii Studion, prezentată ca un centru de viață monahală, cultură liturgică, copiere și transmitere a manuscriselor și creație imnografică.
Nucleul tezei îl reprezintă analiza corpusului de texte atribuite Sfântului Teodor: canoane, stihiri, sedelne, tricântări, tetraode și alte compoziții întâlnite în cărțile de cult. Cercetarea acordă o atenție deosebită evaluării critice a atribuirilor, fără preluarea automată a tuturor textelor transmise sub numele său.
Este analizată inclusiv problema atribuirii Prohodului Domnului, prin confruntarea tradiției liturgice cu datele istorice și filologice.
Teza evidențiază faptul că imnografia Sfântului Teodor constituie un spațiu în care teologia și experiența ascetică devin rugăciune și cântare. Pocăința, postul, lupta cu patimile, nevoința și nădejdea Învierii sunt transpuse într-un limbaj liturgic destinat întregii comunități eclesiale.
Arhidiaconul Stelian Gheorghiasa a vorbit despre cercetarea sa, subliniind importanța recuperării dimensiunii imnografice a operei Sfântului Teodor Studitul:
A fost un moment pe care l-am trăit cu emoție și recunoștință. Prin această lucrare am dorit să evidențiez faptul că Sfântul Teodor Studitul a fost un important autor de imnuri liturgice, ale căror ecouri se aud și astăzi în bisericile noastre. M-am apropiat de opera sa cu dorința de a-l cunoaște acolo unde vorbește poate cel mai viu: în cântarea Bisericii. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru ducerea la bun sfârșit a acestei lucrări, precum și îndrumătorului meu și membrilor comisiei pentru încredere și sprijin.
Cea de-a patra cercetare, susținută de diaconul Ștefan-Iulian Apopei, slujitor la Mănăstirea Golia și profesor de religie, este dedicată unuia dintre cele mai reprezentative fenomene religioase ale Iașului: pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Teza, intitulată „Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva – eveniment liturgic, pastoral-misionar și cultural-istoric”, urmărește evoluția acestui fenomen de la formarea cultului Sfintei Parascheva în Moldova până la amploarea pe care pelerinajul o are în prezent.
Unul dintre punctele centrale ale cercetării este demonstrarea faptului că anul 1641, când moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași, nu reprezintă începutul cultului său în Moldova. Tradiția cinstirii era deja prezentă, fiind susținută de manuscrise liturgice, slujbe, hramuri, iconografie și creație imnografică.
Cercetarea urmărește repere precum anul 1401, dezvoltarea cultului în secolele al XV-lea și al XVI-lea, aducerea moaștelor la Iași în 1641, amplificarea pelerinajului în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și transformările din secolul al XX-lea. Sunt analizate inclusiv pelerinajul din 1947, generalizarea cultului în Biserica Ortodoxă Română, în 1955, precum și dezvoltarea fenomenului după 1990.
O atenție specială este acordată și tradiției aducerii la Iași a moaștelor altor sfinți, începând din 1992, și momentului din 1996, când au fost aduse moaștele Sfântului Apostol Andrei.
Prin coroborarea izvoarelor istorice cu observația directă a pelerinajului contemporan, teza propune o interpretare a pelerinajului ca manifestare vizibilă a unui cult format și consolidat de-a lungul secolelor.
Părintele diacon Ștefan-Iulian Apopei a explicat că cercetarea sa a pornit de la întrebarea privind modul în care Iașul a devenit unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj și amploarea pe care o are în prezent hramul Sfintei Cuvioase Parascheva:
Cercetarea mea a pornit de la întrebarea cum a ajuns Iașul să fie unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj și cum se explică amploarea pe care o are astăzi hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Una dintre concluziile principale este că pelerinajul nu începe în 1641, odată cu aducerea moaștelor la Iași, ci are în spate o tradiție a cultului Sfintei Parascheva formată cu mult timp înainte. Pelerinajul reprezintă, astfel, manifestarea vizibilă a unui cult și a unei tradiții liturgice consolidate de-a lungul secolelor.
Cele trei teze susținute marți, 29 septembrie, în sala „Sinaxar”, în domeniul teologiei liturgice, au primit calificativul „Foarte bine”. Ulterior, cei trei doctoranzi au depus jurământul de fidelitate față de Biserica Ortodoxă în Paraclisul „Ecclesia” al Muzeului Mitropolitan din Iași.
Cele patru cercetări pun în valoare direcții diferite ale cercetării teologice contemporane: istoria și misiunea clerului militar, dezvoltarea cultului liturgic al Maicii Domnului, patrimoniul imnografic bizantin și evoluția unui important fenomen de pelerinaj. Împreună, acestea reflectă preocuparea pentru recuperarea, cercetarea și valorificarea patrimoniului Bisericii în dialog cu realitățile lumii contemporane.
